Klaus Iohannis, față-n față cu Roberta Metsola. Ce au discutat cei doi oficiali

Publicat: 07/02/2024, 12:33
Actualizat: 07/02/2024, 13:49

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Strasbourg, că una dintre temele de discuție cu președinta Parlamentului European Roberta Metsola a fost aderarea României la Spațiul Schengen.

„Întotdeauna avem discuții foarte bune și evident i-am mulțumit pentru sprijinul constant și ferm pentru obiectivul nostru, al românilor, de a intra în Spațiul Schengen. Apartenența deplină a României la Spațiul Schengen, inclusiv cu frontierele terestre cât mai curând, va întări considerabil UE și securitatea UE și va înlesni coeziunea și cooperarea dintre noi”, a declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului a avut conversații cu șefa Parlamentului European și pe tema alegerilor europarlamentare.

„Ne pregătim pentru decizii pe termen lung pentru viitorul nostru ca UE, inclusiv adoptarea noii agende strategici. Vorbim de extinderea UE, despre gestionarea migrației, stimularea competitivității sau întărirea pieței interne. Pe scurt, demersuri care să ne consolideze UE intern și extern și foarte important, după părerea mea, să consolideze rolul global al UE. Am apreciat foarte mult eforturile doamnei președinte de reformare a Parlamentului European prin măsuri ferme, clare, curajoase, de creștere a transparenței, a responsabilității și a integrității”, a mai spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a avut discuții cu Roberta Metsola și pe tema integrării R. Moldova în UE.

„Am apreciat foarte mult eforturile doamnei președinte de reformare a ParlamentuluI European, prin măsuri ferme, clare, curajoase de creștere a transparenței, a responsabilității și a integrității. Am discutat clar și despre războiul din Ucraina, și cum trebuie să rămânem uniți. Am discutat, cum discutăm de fiecare dată, trebuie să vă spun, și despre Moldova, ce se poate face pentru a veni în sprijinul Moldovei, mai ales acum, după ce s-a decis că este cazul să devină parte a spațiului european”, a mai spus șeful statului.

La rândul ei și Roberta Metsola a mulțumit României pentru sprijinul acordat Ucrainei.

„Ucraina este prima noastră responsabilitate, prima noastră prioritate. Europa este mai puternică datorită eforturilor noastre unite și aici România joacă un rol crucial pe flancul de est”, a spus Metsola, la o conferință de presă comună cu președintele Klaus Iohannis.

La ora 14.30, Klaus Iohannis are programată o întâlnire cu europarlamentarii români.

Seria de dezbateri „This is Europe” din cadrul Parlamentului European a fost demarată în 2022, la scurt timp după declanşarea războiului împotriva Ucrainei, în perioada 2022-2023 desfăşurându-se 12 astfel de reuniuni cu lideri europeni, scopul fiind acela de a reafirma valorile europene şi unitatea, de a consolida dezbaterea democratică pe teme de actualitate şi de a genera o viziune consistentă privind viitorul proiectului european.

CITEȘTE ȘI:

Preşedintele Klaus Iohannis se adresează, miercuri, PLENULUI Parlamentului European, în cadrul dezbaterii „This is Europe”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Gazpacho, un fel de mâncare versatil. Rețeta este extrem de simplă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reacții controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Bebeluș hrănit cu lapte praf preparat cu apă de mare, salvat de pe o insulă...